Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
O zi a dragostei contine frumusetea si maretia ei, dar fiecare zi este - de fapt - o sarbatoare a dragostei. Fara dragoste n-ar exista respiratia, nici viata, nici suferinta, nici durerea, nici bucuriile noastre. Fara dragoste n-ar fi posibila existenta. Pentru ca toate formele se nasc din dragoste si se intorc in ea; muntii sint incremeniti in iubirea divina care le permite existenta, iar marile se misca in aceasta iubire, ca si aerul pe care-l respiram. Singurul motiv pentru care nu vedem, nu observam, nu stim sau nu putem percepe prezenta iubirii in tot si toate se leaga de noi insine. De Eul omenesc, care invata inca din copilarie "regulile si interdictiile vietii", fara a sti, insa, ca acestea exista tot din dragoste si prin ea. Mintea invata ca "dragostea nu este" exact in prezenta dragostei. Apoi, mintea constata ca "daca dragostea nu este, tu suferi"... Iubirea, insa, omniprezenta, in deplina si infinita acceptare, in deplina tacere si-n bucurie, ii spune "da" oricarei aberatii mentale. Iubirea nu-l stie pe "nu" si nu este deloc interesata de suferinta mintii. Iubirea o accepta si pe ea, asa cum accepta ticalosul si sfintul, frumosul si uritul, pe acela ce se inchina lui Mahomed sau lui Christos. Dragostea este puterea divina si plamada pe care mintea o foloseste pentru a-si construi suferinta sau fericirea, bucuria sau drama, lumina sau intunericul. In iubirea ce ne-a creat se invirt planetele, sorii, visele, sperantele, durerile si frustrarile noastre si prin ea toate sint posibile. De aceea se spune "la Dumnezeu totul este posibil"! Iar lumea demonstreaza aceasta cu virf si indesat. Iata ca este posibil sa ne bucuram de o zi a indragostitilor, cum sintem liberi s-o ignoram. Iubirea nesfirsita care sustine intreaga viata ne permite libertatea absoluta de a alege. Daca te bucuri, iubirea te sustine, iar de alegi sa stai in camera ta singur si trist, ea... iti spune "da". Darul libertatii ei merge pina acolo unde nimic nu-ti este interzis. Tot ce alegi sa faci, sa fii, sa gindesti ori sa ai se afla in puterea ta de a face, a fi, a gindi sau a avea. Si, daca ai perceput obstacole in calea ta, este doar pentru ca ai crezut in ele. Iubirea iti spune "da, sint obstacole, ai dreptate desavirsita. Eu te iubesc atit de mult incit iti aduc tot ce tu crezi si afirmi ca este". In ea orice zi este iubire si orice clipa este iubire. Din ea toate se nasc cu si pentru iubire, in deplin si absolut "da". De aceea apostolul Pavel a spus:"Cele mai importante lucruri sint iubirea, credinta si rabdarea, dar cel mai mare dintre toate este iubirea. Caci poti avea intelepciune si credinta nesfirsita, dar daca dragoste nu ai, nimic nu ai". De fapt, nu este posibil sa nu ai dragoste. Caci prin dragoste tu poti afirma ca nu ai dragoste. Fara ea n-ai fi aici sa spui "eu sufar". Fara ea n-ai fi aici sa spui "nu am". Orice forma are dragoste si exista prin ea. Totul este ca mintea sa inteleaga ca nu este posibil sa nu ai dragoste si de aceea nici vintul nu se misca, nici marea nu poate fi, nici vorbele tale nu pot fi rostite, fara a avea energia dragostei.
Oamenii nu sint rai ...
Rautatea provine din incapacitatea de a rationa corect. Spunem adesea ca "oamenii sint rai" si tocmai intr-un astfel de moment judecam irational la rindul nostru. Prima regula logica pe care o incalcam se refera la generalizarea "oamenii sint rai". Cum nu toti oamenii sint rai, esuam noi insine in clipa in care gindim astfel (de fapt, oamenii nu sint rai, ci sint suferinzi). A doua eroare de logica se refera la intelegerea rautatii ca provenind din intentie, cind cauza ei este - in mod evident - suferinta, nefericirea, neimplinirea dorintelor si incapacitatea de a rationa corect. Noi, oamenii, picam cu usurinta in capcana irationalitatii si a lipsei de logica, apelind la expresii prin care generalizam existenta rautatii, precum si neintelegind-o ca pe o stare de suferinta mentala! Daca am izbuti intr-o zi sa observam sub ceturile groase ale rautatii suferinta care-a generat-o, am aduce vindecare in lumea noastra, in mediul in care traim si chiar in noi insine. Abia atunci s-ar reaseza conexiunile cerebrale intr-un ritm firesc si am putea pretinde ca sintem cu adevarat fiinte rationale si constiente.
Omul devine rau prin perceptia ca el nu este fericit, precum si prin rationamentele eronate, care-i spun ca fericirea este ca soarele, ca luna sau ca astrii indepartati ai cerului, in afara sa. Omul investeste obiectele din mediul inconjurator cu puterea de a-l face fericit, investeste persoanele din mediul sau cu aceeasi putere. Cind pierde obiectele fericirii, sufera cumplit, iar suferinta ii schimba atitudinea, comportamentul, deciziile si actiunile. Omul care sufera poate lua cele mai nefericite decizii posibile. El poate deveni alcoolic, poate capata o structura de personalitate discordanta, isi poate pierde mintile pina acolo unde cauta fericirea in desfriu ori in activitati prin care se autodistruge. Suferinta mentala si emotionala capata forme de exprimare dintre cele mai diferite, dar pe toate sintem tentati sa le judecam aspru, sa le pedepsim ori sa le numim "comportamente negative, energii negative, lucruri rele, daunatoare etc". Confuzia ne impinge in eroare, chiar daca nu reproducem acele comportamente, chiar daca suferim - la rindul nostru - in moduri mai putin evidente. Educatia ne determina sa ne gasim masti fantastic de bine tesute pentru a le lipi spectaculos pe fata propriei suferinti, cum eroarea noastra mentala continua de cite ori nu intelegem suferinta care impinge fiintele umane spre comportamente si atitudini prin care isi exprima lipsa de fericire. Incapacitatea de a fi fericiti ne determina comportamentul "rau". Credinta ca fericirea se afla intr-un alt loc decit in puterea proprie de a o simti este sursa erorii de logica ce caracterizeaza mintea aflata in suferinta. Daca am putea intr-o zi sa vedem suferinta celor de linga noi mai mult decit rautatea lor, ne-am ajuta pe noi insine sa ne intoarcem, deopotriva, la puterea de a rationa corect, dar si la puterea de a simti compasiune fata de "eroarea mentala in care se afla celalalt". De indata ce putem intelege, putem ierta. Si daca iertam, putem iubi. Si daca iubim, putem sprijini procesul de vindecare a suferintei si a mintii aflate in eroare.
Intoarce-te in clipa aceasta si spune-i DA
In urma cu 20 de ani, o femeie a primit vestea ca sufera de o tumora inoperabila. Ea traieste, inca, in mod surprinzator, dar nici tumora nu s-a vindecat. Si, fireste, lumea o intreaba: "Cum ai facut asta?". Iar ea raspunde, asternind in coltul buzelor un zimbet senin: "Ah, am acceptat ca tumora este o parte din mine. Si am inteles ca ea ma invata sa apreciez fiecare clipa a vietii". Asadar, tumora a jucat rolul de paznic al clipelor, de gardian teribil al prezentului. In spatele fiecarui banal moment de viata, ea striga: "Traieste acum, chiar acum. Apreciaza si iubeste acum. Actioneaza acum, caci peste un minut ar putea fi prea tirziu". Un gardian precum o tumora este, poate, cel mai vigilent din lume, cel mai abil si mai treaz dintre toti gardienii care-au putut fi inventati vreodata. Boala - mai ales una presanta, una care-ti aminteste continuu "sint aici", iti si spune continuu "Traieste acum. Fii acum. Fii prezent. Savureaza ceea ce simti. Bucura-te de rasaritul soarelui si apreciaza maretia spiritului care te-a trezit si-n dimineata aceasta. Iubeste perfectiunea spiritului care te imbratiseaza si-n somnul din noaptea aceasta".
Adesea, o boala ne aduce aminte ca am uitat sa traim si sa ne simtim fericiti. Poate ca am cautat fericirea in tomurile care populeaza bibliotecile orasului, ori am alergat cu indaratnicia nemuritorului sa ridicam ziduri, sa ne sporim inteligenta, or am asteptat ca cei din jurul nostru sa fie fericiti pentru a gusta si noi nectarul magic al bucuriei! Boala poate fi busola noastra catre Prezent si busola care ne arata ca ne-am ratacit prin "timpurile ireale" tesute de Eul nostru omenesc. Susurul tumultuos, infricosator al bolii zaboveste chiar aici, in aceasta clipa in care n-ai fost de mult. N-ai fost de mult in propria ta viata de acum si Gardianul iti spune fatis: "Fii aici. Nu pierde nimic. Fii chiar aici, unde eu sint tocmai pentru ca tu esti in trecut, esti in viitor, esti intr-un colt indepartat de lume, esti cu mintea de la Ana la Caiafa!" Femeia din exemplul nostru si-a imbratisat gardianul si i-a inteles sensul, rostul, existenta. Iar recompensa a fost una stralucita; 20 de ani de viata in prezent. 20 de ani de bucurie in propria-i viata! Si, cind apreciezi fiecare clipa, 20 de ani pot fi traiti ca veacurile. Cind esti prezent in viata proprie, viata este prezenta in tine, de asemenea. Cind te simti viu in clipa aceasta, clipa devine vie in tine. Si-n clipa aceasta vie nu ai prea mult timp pentru Ego-ul tau. Nu ai timp sa-ti bati capul cu intrebari aiuritoare, ori cu explicatii sofisticate. Fiindca atunci esti grabit sa simti, sa gusti, sa fii chiar
acolo unde esti, sa savurezi prezenta ta in viata ca pe o prajitura nemaiintilnita. in clipa aceea nu te mai ingrijorezi: "ce-o fi miine? De ce-o fi fost acel lucru ieri? Ce sa fac?". Atunci, pur si simplu, stii. Cind esti prezent, stii ce sa faci. Cind esti in clipa de acum, simti si adierea gindului divin atingindu-ti sufletul. Devii sensibil la orice miscare si intri in miscarea acestui intreg, continut in clipa ca intr-un univers infinit. Boala vine uneori sa-ti spuna ca "nu mai esti aici". Si, daca tie, oricine ai fi tu, iti spune asta, intoarce-te chiar acum. Si spune-i "da" acestei clipe, caci - iata - o clipa poate dura si 20 de ani.
Autorul florii care creste in gradina ta
Vor veni vremuri in care oamenii vor cunoaste natura Realitatii din interior si vremuri in care toate semnaturile personale - izvorite din aroganta, ori din ignoranta - vor fi recunoscute ca fiind una singura! Dumnezeu nu si-a scris numele in frunze, nici in flori, nici in ploi, nici in fulgii ce-si zburatacesc cunoasterea in vazduh... Modestia divina, profund ancorata intr-un suris - pe cit de maret, pe atit de anonim - ne-a daruit libertatea de a ne pune semnaturile pe proprietati, ca si pe gradini, pe carti, ca si pe filme. Am mers chiar mai departe si ne-am arogat dreptul de semnatura personala asupra copiilor nostri, asupra fiintelor pe care le iubim si asupra frumusetilor naturii! Dar, epoca romantica a mintii, dornica sa semneze chiar si certificatul de nastere al cerului, ori pe acela al Universului, pare a se apropia de momentul "Adevarului"... Eul omenesc, zburdalnic in aroganta si maret in ignoranta sa inconstienta, nevinovat in profunzime si incarcat cu suferinta de a fi responsabil pentru tot ce a semnat ca apartinindu-i, incepe sa... stie ca nu-i El autorul. Nu-i autorul florii care creste in gradina sa. Nu-i autorul real al copilului sau. Nu-i autorul real al viselor sale, ori autorul somnului sau.
Maretul Eu omenesc se poate trezi bulversat in clipa in care intelege ca propria viata este un raspuns la o mare cerere colectiva. Venim pe lume ca raspunsuri la rugaciunile celorlalti si de aceea nu venim pentru noi insine, cit pentru cei ce ne-au chemat... Avem sens doar impreuna si de aceea nimic, absolut nimic din Lumea noastra nu ne apartine cu adevarat. Autorul este unul singur si el a ramas ... acolo, intr-o liniste in care anonimatul si dreptul de autor absolut se pot confunda. Nu sintem autorii unei carti, caci cartea pe care mintea o semneaza cu mindrie nedeghizata este - ca si viata noastra - raspunsul Gratiei Divine la nevoia exprimata a constiintei colective. Un fel de a darui si a primi pare a sta la baza aparitiei si disparitiei lucrurilor, la baza nasterii fenomenelor, un fel de "cere si ti se va da" misca lumea, materia, viata, lumina si intunericul, intr-un dans maiestuos. Aceasta face ca intilnirile noastre sa nu fie un rod al intimplarii, cit raspunsul la o cerere exprimata in trecut. Eul omenesc se va dezbraca de aroganta si va schimba complet firul abrupt al suferintei sale inevitabile atunci cind va ceda "semnatura personala" a faptelor, a gindurilor si a sentimentelor sale... Viata noastra nu este o poveste personala. Autorul ei este "colectiv", asa cum colectiv si maret este autorul unei flori din gradina noastra sau autorul cartii pe care semnam cu numele propriu. "A darui si a primi" pare a fi izvorul vibrational al tuturor lucrurilor, asa incit tot ce se afla in jurul nostru nu este decit un "Dar"... Acest micut Eu omenesc, zbuciumat, ros de neimplinire si inchis in iluzia suferintei semneaza cu inconstienta miscarile unei existente in care nu a fost niciodata "adevaratul autor". Autorul autentic al Vietii ii spune "da" fiecarei cereri... Si noi ne punem semnaturile pe ravasele suferintei, intru perpetuarea ei, doar pentru ca ne credem, inca, un Eu personal. De fapt, sintem pentru ca sintem ceruti si de aceea autorul nostru este, intotdeauna, constiinta colectiva care ne-a chemat. Parintii nostri nu ne pot aduce pe lume in absenta acestei chemari colective, care face ca Planul Divin sa fie strabatut de frumusetea Gratiei, de perfectiunea si de maretia sa.
Cind ranile trecutului nostru ne ghideaza pe calea vietii, ne intilnim cu "rani" in prezent... Acum, azi si aici putem fi implicati profund intr-o problema de viata, ne poate hartui o situatie, ne poate da de lucru un necaz, fara sa stim ca el este "Maestrul" nostru. in fata durerii personale sau a unei dileme care ne macina se poate sa incercam cu disperare sa gindim pozitiv, sa ne luminam mintile, sa citim nenumarate carti despre "cum sa fii mai bun", despre cum sa ierti, ori sa alungi tristetea si durerea. Despre cum sa negam povestea noastra in asa fel incit sa para ca o acceptam. Si, se poate ca pentru o scurta vreme tehnicile sa functioneze. Sa ne aline. Sa ne mingiie macar atit cit sa ne scufundam intr-o usoara briza de seninatate si blindete! Dar apoi, peste un ceas, peste un an si chiar peste douazeci de ani, "cei trei muschetari" ascunsi in durerile nevindecate ale trecutului sa se intoarca la noi cu sabii mai ascutite, cu muschii mai antrenati si cu puterile sporite, pentru a ne da o lectie mai "tare". O lectie din care sa ne luam invatatura. Si, prima invatatura pe care avem a o cunoaste pe drumul suferintei este aceea ca tot ce credem a fi rau in vietile noastre este un "mare Maestru"... Dupa ce ne identificam Maestrul, putem fi "atenti" la ceea ce el ne spune prin fiecare eveniment, prin fiecare intimplare, prin relatiile de viata, prin greselile, dramele si nelinistile noastre. Vom putea auzi atunci cu urechea intuitiei si vom putea vedea cu ochiul cel limpede, intelegind sensul profund al existentei si faptul simplu ca intunericul si lumina ne conduc - deopotriva - spre misiunea noastra de viata. Spre locul in care avem nevoie sa ajungem, spre rolul pe care avem nevoie sa-l jucam, spre talentul pe care il putem manifesta si folosi. Maestrul din intunericul vietii noastre - durerea, suferinta, deziluzia, angoasa, frica, disperarea - nu devine pretios doar intelegind rolul sau si complacindu-ne in a invata continuu de la el. Vom fi in fata semnului ca I-am asimilat cu adevarat invatatura atunci cind el nu va mai fi nevoit sa "apara" ca o umbra, ca un soc, ca o drama in experientele noastre. Cind il vom putea percepe cu detasare si intelepciune si ii vom accepta insemnatatea intru intregirea fiintei noastre, vom putea transcede durerea si vom putea intelege ca ne faurim vietile prin perceptia noastra. Si ca acest "Mare Maestru" ascunde tocmai perceptiile pe care nu le mai recunoastem ca fiind ale noastre. El ne aduce inapoi ceea ce am simtit si am gindit in relatia cu evenimentele vietii, cu figurile autoritare, cu intreaga lume inconjuratoare. Suferinta apare, astfel, ca urmare a faptului ca i-am perceput existenta. Durerea apare pentru ca am crezut in ea. Si toate vin sa ne aminteasca iarasi si iarasi cit de important este felul in care alegem sa observam lumea sau pe noi insine. Toate vin pentru a ne invata cit sintem de atasati unii de altii, cit de profund este sensul oricarei banale intilniri din viata noastra, cit de mult sens are fiecare piesa aflata pe tabla de sah a vietii de zi cu zi. Sa ne recunoastem Maestrul, sa fim atenti la lectiile pe care el ni le aduce si, atunci cind simtim ca nu putem face altfel decit facem sau nu simtim altfel decit simtim, este doar pentru ca n-am inteles lectia si n-am facut-o pentru ca nu am ajuns acolo unde putem cu adevarat sa fim.
Lumina sau depresia se maresc in relatia cu lumea.
De multe ori picam in capcana unei gindiri autodistructive, a unor senzatii, sentimente si trairi care par sa ne traga in jos, in abisuri intunecoase si sub oborocul coplesitor al disperarii. Depresiile cele mai aprige,bucuriile cele mai binecuvintate, tot ce simtim in fiecare clipa nu sint doar... ale noastre. Nu este doar "un noi insine" singur... Doar un "Eu" mizerabil, capabil de cele mai negre ginduri, de cele mai nefericite sentimente, de cele mai tulburatoare emotii! Nu sintem doar un "Eu" cind ne indragostim - de asemenea - si nu exista doar un "Eu"cind avem necazuri in vietile noastre... Eul care credem ca sintem traieste cu inocenta perceptia separarii sale de... ceilalti, in vreme ce inlauntru, in strafundurile sale, el este unit cu ei... Daca mergem la munte sau la mare, Eul nostru interior nu se separa de mare si nu este diferit de peisajul muntos in care se afla... Numai Eul omenesc percepe separarea, pe cind celalalt - nevazut, compus din multimea vibratiilor care ne inconjoara, creeaza gindurile noastre, imaginile pe care le percepem, sentimentele, trairile, luminile si umbrele vietii interioare. Iata de ce devine coplesitior de important tot ce ne inconjoara; fiintele din preajma noastra, modul lor de a fi, de a gindi, de a simti, de a trai. Peisajele prin care ne purtam fiinta, strazile si pomii sau absenta acestora; totul este perceput de noi in profunzime ca fiind "Eu insami"! Noi devenim peisajul din preajma noastra. Noi devenim omul care ne sta aproape. Devenim intotdeauna orice ne inconjoara... asa cum acela devine..noi! Printre fiinte pline de lumina, lumina noastra creste, se inalta, se bucura, vibreaza si se mareste, parca intr-o tendinta extraordinara a fiintei de a se cunoaste pe ea insasi ca lumina, iubire si bucurie. in schimb, un mediu intune-cos, in care frica, angoasa, agresivitatea, judecata sau vinovatia predomina, impinge spre Eul nostru nevazut toate acestea... Si atunci ne trezim gindind dramele proprii, durerile si vinovatiile, judecatile de sine si greselile vietii noastre. Tot intunericul personal se mareste in prezenta intunericului inconjurator, asa cum toata lumina din noi se mareste in prezenta luminii. Si, nu-i deloc o idee minunata aceea de a striga acum: "Aha, de aceea nu ma simt bine cu x sau cu y persoana!" Sa nu judecam in graba starea proprie de rau ca fiind a celor ce ne inconjoara, cit o binecuvintare, prin care raul "mititel" din noi insine se mareste. Iar marimea lui ne spune: "Toate aceste ginduri, emotii si sentimente sint si in tine... Eu sint Eul tau mai mare, care a venit azi sa-ti vorbeasca prin tot ce te inconjoara"!... Asadar, cind depresia ta creste in relatia cu lumea, se intimpla pentru ca lumea aceasta contine depresia si, prin conti-nutul ei, o mareste in tine... Depresia a venit sa-ti spuna: "Eu sint in tine si am crescut astazi in relatia cu lumea din jur pentru a te ajuta sa accepti ca sint o parte a ta, acea parte pe care o respingi"... Si, de indata ce vei intelege ca nu-i vinovat nimeni pentru depresia ta, ca ea are nevoie de acceptarea ta, nu de frica ta, lumina se intoarce in tine si atunci lumea "gindurilor negre" din jur se lumineaza pentru ca tu te-ai luminat.
Marile lumi ale sufletului omenesc.
Teama se asterne in interiorul tau ca un prag de netrecut, inalt pina la Cer si atit de insurubat in pamint incit... devine obisnuit in viata ta. Marimea spaimei tale se polarizeaza, insa, pina acolo unde n-o mai observi. Tot ce este prea mare si prea obisnuit devine mic in ochii tai si de aceea... dispare! ti-e teama si nu stii ca ti-e teama... Crezi ca nu ti-e teama. Dar ea, teama, scurma robust prin tine, zbirniie, tiriie, se invirte, te macina si te perturba, pitita sub forme de exprimare pe care nu le intelegi. Marile frici nu striga la tine. Marile frici clocotesc intr-un fel tacut sub gindirea ta negativa... Marile frici te zoresc sa simti ca "nu poti", "nu stii", "nu esti destul de bun", "nu intelegi" sau "nu faci fata" provocarilor vietii. Mastile fricii sint la carnaval chiar in interiorul tau si intotdeauna ele dau petreceri fastuoase, fara macar sa banuiesti ca ... ti-e frica. Dialogul fricilor tale interioare se petrece pe o scena in care tu esti actorul neputincios, actorul firav, slab si lipsit de insemnatate, or, chiar actorul care viseaza sa straluceasca, dar intotdeauna ceva il opreste de la aceasta! Si azi iti asculti teama pitita cu grija, cu solemnitate, or cu indrazneala sub gindurile de suspiciune, de indoiala, de tristete, de durere, de repros, ori de autorepros. Vocea care-ti spune ca realitatea experientei tale de viata este un dezastru chiar acum, or, ca nu esti in stare sa repari o situatie, vocea care-ti spune "pe tine nu te iubeste nimeni", or, aceea care-ti susura in urechi povestea marii tale singuratati ascunde "frica"... Fata vizibila a acestei frici nu-ti creeaza tahicardie, ci impesia persistenta ca tu gindesti negativ... Ca esti oarecum deprimat. Ca esti, poate, incapabil de seninatate, incapabil de iubire, de speranta. Frica aceasta difuza iti striga cu atita putere incit n-o mai auzi. Si o vezi altceva decit este. O vezi sub forma lipsei de speranta, a disperarii, a incapacitatii, a durerii... Dar ea, spaima, se hlizeste sub toate infatisarile si tu cauti, cauti un remediu, o vindecare, alergi in stinga si-n dreapta si - poate - abia acum iti dai seama! "Aha", zici..." Sub toate suspiciunile si indoielile, frica bintuie si ma atinge... Sub somnolenta mea, or sub insomnia mea, frica... este prezenta... Sub deprimarea mea, frica imi spune "tot ce cred ca nu pot face sau nu pot fi"... Acum, priveste frica ta in fata... Cind privesti in fata acel ceva ce te chinuie si cind stii ce este el, il poti vorbi si-ti poti aminti, mai ales ca tu l-ai creat... Si, cind vei intelege ca fricile dantuiesc nestingherite la balul mascat din mintea ta, din inima ta, din viata ta, vei sti imediat ca ele sint acolo sa te invete... Frica te invata sa faci un exercitiu maret de credinta. Frica te invata sa abandonezi indoiala, suspiciunea si gindirea ta negativa. Dincolo de marile tale frici straluceste divinul, infinit in iubire... Frica - prin toate expresiile ei - iti cere sa te abandonezi iubirii. Frica iti spune ca esti, inca, prea mult credincios "iluziei" de a avea putere in muschi, prea supus iluziei ca tu esti acela care face si desface nodurile vietii. Si, cind iti amintesti ca frica plinge cu lacrimile tale, doare cu durerile tale, se indoieste cu gindurile tale si se deprima in deprimarile tale, iti poti pune puterea omeneasca deoparte. Si atunci poti intelege ca, ceea ce se opune iubirii nu este ura, ci frica. Cele doua lumi fundamentale ale sufletului, aflate intotdeauna una linga cealalta, sint iubirea si frica de iubire.
Nimeni partinit, nimeni neindreptatit
La fiecare pas, in fiecare clipa, in fiecare coltisor de lume ne intilnim halucinat si - adesea - sfidator, cu lumea pe care o cream in constiinta proprie. Legile Universului nu au nevoie sa le definim pentru ca ele sa lucreze. Nu au nevoie de academicieni, de cercetatori, ori de confirmari umane, pentru a-si urma cursul, drumul, existenta. Cu voia sau fara de voia noastra, legea - fie ca o credem divina sau nu - lucreaza pentru noi si daca o face impotriva noastra (de fapt, legea lucreaza numai pentru noi si doar noi lucram pentru, dar si impotriva noastra). Neutralitatea "legii" izbuteste sa-i dea fiecaruia exact ceea ce el cere prin constiinta sa. Adevarul este posibil pentru ca legea esentiala a universului ramine neutra, impartiala, niciodata tentata sa se emotioneze in fata unei constiinte sau a alteia. La nivelul functionarii legii existentei nu este nimeni partinit si nimeni neindreptatit, pentru ca legea nu are emotii, nu are preferinte, nu tine cont de statutul persoanei, ori de patalamalele obtinute. De aceea, adevarata lege a existentei nu se supune niciunui lucru exterior, oricit am vrea sa credem aceasta. Legea existentei se supune constiintei si are radacini in constiinta. Orice se intimpla in vietile noastre are intotdeauna legatura cu ceea ce se intimpla in constiinta proprie.
Acesta este motivul pentru care nu se poate spune ca exista neadevar sau nedreptate, cit oameni care gindesc ca acestea exista. Gindul ca esti neindreptatit, vinovat, gindul ca altcineva este vinovat sau suferind atrage in experienta de viata nedreptatea, starea de acuzat, de victima sau de suferinta. Legea functioneaza impecabil, corect, fara nicio urma de simpatie sau antipatie pentru unul sau altul. Ea-ti aduce in cale, la tot pasul, ceea ce afirmi. Ceea ce repeti in interiorul tau. Ceea ce spui ca se intimpla sau este adevarat te urmeaza, apoi, cu indirjire, asa incit repeti iarasi si iarasi, pentru a primi tot mai mult confirmarea a ceea ce afirmi. Legea iti arata simplu si fara tagada ca tu esti centrul Universului vietii tale, tu esti cel ce afirma ca lucrurile sint roz bonbon, verzi sau albastre, pentru ca el sa-ti spuna, apoi:"Da, totul este roz bonbon, verde sau albastru". Apoi, logica ta vine pe nepusa masa si decide:"Da, dar asta inseamna ca acela ce vede lucrurile rosii nu are dreptate!" Acesta este doar un automatism, care incita mintea si constiinta la a imparti dreptatea si adevarul. In realitate, viata iti da dreptate in fiecare clipa. Viata iti confirma ca totul este ceea ce vezi tu. Viata iti confirma vinovatia de indata ce aduni aiurea sentimente de vinovatie si bucurie, de indata ce poti afirma ca este bucurie. Asa se face ca bucuria, bogatia, frumusetea, iubirea sau binele il copleseste pe unul, iar opusele lor il duc in prapastie pe altul. Avem nevoie sa fim constienti de acuratetea legii divine si sa ne asumam ceea ce construim singuri, prin afirmatiile care se inregistreaza in constiinta noastra.
Viata ne da dreptate intotdeauna
Credinta este indisolubil legata de Adevar. Credinta este convingerea interioara ca ceea ce afirmam, vedem, simtim, mirosim, gustam, iubim, facem sau traim este... adevarat. Intre credinta, convingere si adevar se afla o relatie perpetua si clara, care ne sprijina in demersul nostru de a intelege ce este credinta si cit de multa energie vitala ne aduce ea. Nu doar pentru a ne sustine Binele, cit si Raul. Nu doar pentru a ne afirma bucuriile, cit si suferintele. Credinta este convingere, iar convingerea ne lumineaza in propriul Adevar. Si, ce este mai adevarat decit adevarul de care sintem convinsi noi insine? Cine poate sa ne mute din convingerea proprie, cind ea arata mai reala decit mina pe care ne-o putem pipai? Atentia noastra concentrata asupra unui subiect inseamna energie investita in acel subiect. Credinta se iveste instantaneu prin procesul atentiei, care ne sugereaza ca subiectul aflat in fata noastra este bun, rau, frumos, urit, mare sau mic, stralucitor sau fad. Orice atribut ne atrage atentia devine obiectul credintei si... adevarul nostru. Credintele diferite creeaza... fenomenul prin care observam acelasi lucru in moduri diferite si ne descrie astfel subiectivitatea. De aceea, lumea nu este atit de reala pe cit pare. Lumea este reala prin credinta, iar credinta in realitatea ei... o creeaza asa cum o vedem si cum o descriem. Partea cea mai minunata pe care o putem extrage din subiectivitatea perceptiei umane, prin care ne cream credintele si adevarurile este aceea ca putem alege ce anume sa credem, din ce unghi sa vedem subiectul, obiectul sau problema pe care o avem in fata? Cheia vietii mentale si a vietii de zi cu zi consta in capacitatea de "a alege" punctul personal de observatie, intelegind ca oricine are exact aceeasi optiune. Ce beneficii ne aduce momentul in care ne asezam in fata unei probleme sau a unei situatii de viata si alegem sa credem ca este infricosatoare, deprimanta, urita, grava sau ingrozitoare? Poate doar acela ca... realitatea ne da dreptate. Dar, oare, dreptatea care ne aduce suferinta apare pentru noi mai importanta decit fericirea? Nu putem alege fereastra prin care putem vedea lumea mai buna si viata mai prietenoasa? Se pare ca putem, dar nu stim inca aceasta... Credinta functioneaza de la sine si se autoreveleaza in fiecare moment al vietii noastre, fie ca sintem constienti de ea sau nu. Orice percepem ca fiind adevarat sau fals, bun sau rau, frumos sau urit devine obiectul instantaneu al credintei si adevarului nostru. Si de aceea cind afirmam "eu sint credincios, dar mi se intimpla numai lucruri pe care nu mi le doresc", este evident ca sintem credinciosi cu adevarat. Dar credem in puterea lucrurilor pe care nu ni le dorim. Functionam prin credinta, fie ca stim sau nu stim, vrem sau nu vrem si ceea ce credem - fie ca ne indoim de adevar, fie ca-l afirmam, fie ca este adevarat sau fals, el este adevarul. Iar viata ni-l confirma. Viata ne da dreptate intotdeauna.
Daca stii ca totul se schimba!
Aflata in cautarea unei constante care sa defineasca viata, stiinta descopera pe zi ce trece un paradox; schimbarea este constanta vietii, din orice unghi am privi-o. Stelele apar si dispar, fiintele apar si dispar, fenomenele sociale apar si dispar, fericirile si suferintele apar si dispar. Toate par a fi intr-o permanenta stare de "trecere". Gravitatia ne amageste subtil si convingator in fiecare clipa, atenuind anxietatea pe care am putea s-o traim intr-un Univers aflat, de fapt, in continua miscare si-n continua schimbare. Gravitatia ne daruieste iluzia ca sintem cu picioarele pe pamint, intr-un cimp stabil. Nu stim cind se nasc stelele si cind mor. Nu stim cind se nasc copiii si cind mor oamenii, dar si acestea se intimpla. Fiecare eveniment, fiinta sau lucru se afla intr-o splendida si fascinanta trecere prin existenta, daca alegem sa privim trecerea ca pe-o splendoare. Adesea, insa, constiinta umana priveste trecerea sau schimbarea cu profunda anxietate, dezvoltind nenumarate fobii, nevroze sau alte tipuri de instabilitati psihice. Pentru a vedea constanta numita "schimbare" dintr-un unghi pozitiv, trebuie sa gindim ca exista in schimbare aspecte pozitive, pe care le putem fructifica. Frica de schimbare zgirie milioane de constiinte si de minti, in vreme ce schimbarea insasi se cere acceptata ca o lege esentiala a vietii. Daca trec stelele, trec si verile, si iernile si… trecem si noi. Dar, trec si bolile, si suferintele, si pierderile, si lacrimile, si iubirile, si repulsiile noastre. Constiinta trecerii "raului" ce ne chinuieste in prezent poate genera un efect de trecere rapida si unul care consoleaza constiinta, mergind pina acolo unde reusim sa fim convinsi ca si cancerul ar putea trece ca durerea de cap. Si pierderile pe care le avem ar putea trece... ca ziua sau ca noaptea.
Constiinta pozitiva a trecerii ne poate imprima o mai mare capacitate de adaptare la viata, pentru ca nu ne permite sa ne agatam cu ghearele de pozitiile sociale trecatoare, de situatia familiala, de oamenii din jur. Stabilitatea pe care o visam are mai mult aspectul unui automatism. Prospetimea, noutatea, surpriza, farmecul si frumusetea vietii se dezvaluie tocmai prin schimbare. Creierul se plictiseste copios in fata aceluiasi miros, a aceluiasi gust, asa incit - cind s-a plictisit - nu mai transmite semnalul ca ele sint prezente. Sintem interesati de viata atita vreme cit avem surprize, noutati, lucruri multe de facut sau macar unul perceput de constiinta ca fiind important. Viata ne sustine cind acceptam schimbarile si putem lua din ele partea care ne energizeaza mai mult. Este drept ca uneori ne pot energiza si dramele, este adevarat ca uneori ne putem mobiliza pentru viata printr-o situatie noua, coplesitoare, dar care ne invita sa participam la ea cu toata forta. Simplul fapt de a fi constienti de schimbare ne ajuta sa acceptam mai usor ceea ce se schimba. Constiinta pozitiva a schimbarii este o problema de optiune personala. Sa alegem intotdeauna sa vedem partea buna a lucrului rau este un mod de a ne usura vietile si a ne simti bine..prin ele. Caci acceptam existenta dramei, dar extragem partea ei cea buna si aceasta ne sprijina energia vitala.
Traim viata asa cum am trait-o in burta mamei?
In Occident sint folosite diferite tehnici bazate pe respiratia rapida si continua, precum Rebirth sau Respiratia holotropica ( cea de-a doua se face si in Romania, cu asistenti straini, pregatiti special de catre inventatorul metodei, Stanislav Grof ). Beneficiarii tehnicii Rebirth constata cu stupoare ca pot vedea, auzi si retrai evenimente care s-au petrecut in faza in care erau nenascuti si inca haladuiau prin lichidul amniotic din trupul mamei. Altii isi retraiesc nasterile traumatizante si pot descrie, cu o precizie uimitoare, evenimente petrecute in sala de nasteri, uitate chiar si de mamele lor. Altii reproduc momente in care, in burta mamei fiind, au ascultat cum mamele sau tatii isi doreau un copil de alt sex sau nu-l doreau deloc. La Respiratia holotropica lucrurile sint si mai complexe chiar, caci multi dintre subiectii care au facut aceasta tehnica terapeutica descriu lucruri uimitoare din istoria omenirii sau isi descriu cu acuratete... viata din mediul intrauterin.
Tehnicile respiratorii amintite confirma, in primul rind, faptul simplu ca orice traim si ne afecteaza, fie puternic pozitiv, fie puternic negativ, se inregistreaza undeva, intr-un cimp care nu poate fi detectat cu ajutorul unui aparat. Fiinta umana pare a fi ca un computer, care memoreaza evenimentele, pentru ca apoi, in mersul sau prin viata, sa se impiedice, ori sa mearga usor, sa capete forta, ori slabiciune, teama sau curaj, dar toate acestea in raport cu... ceea ce a fost inregistrat anterior. Riberth dezvaluie ca bebelusii resimt, adesea, nasterea lor ca pe o moarte. Ei vin intr-un mediu care-i violenteaza prin anestezii nejustificate medical. Unii sint extrasi cu forcepsul, altora li se taie prea rapid cordonul ombilical, ori sint loviti ca sa tipe, sa respire, iar toate aceste lovituri, anestezieri si situatiile in care bebelusii se sufoca, se inscriu in memoria... individului. De-a lungul vietii el se intilneste, apoi, cu evenimente sufocante, cu lovituri dureroase, cu situatii in care sint incapabili sa actioneze ( la fel ca la nasterea cu anestezie) si... acestea sint momentele care scot la iveala nasterile lor traumatizante. Acesti bebelusi, ajunsi oameni maturi, se sufoca in anumite situatii de viata, simt ca vor muri in ele, se simt loviti si bruscati numai pentru ca n-au eliberat, inca, traumele... acumulate in viata intrauterina sau la nastere. Iata ca trecutul se inregistreaza si se tine dupa noi ca o umbra. O nastere usoara poate insemna o viata usoara. Un copil dorit, asteptat cu bucurie, acceptat asa cum este, fie baiat, fie fata, resimte pozitiv aceste emotii, care vor fi decisive pentru intreaga sa viata. Copilul se va simti acceptat si iubit in lumea in care a venit si, de aceea, va iubi si va accepta lumea. De asemenea, el nu va suferi de boli grave de-a lungul vietii, care sa-i aduca in constiinta traumele acumulate in lumea intrauterina. Ceea ce inseamna ca cheia fericirii, a sanatatii si a reusitei in viata se ascunde si in conditiile in care venim pe lume. Durerile si fericirile noastre par a fi o copie a celor pe care le traim in burta mamei. Iata de ce parintii de azi se pot stradui sa le asigure copiilor acceptarea, iubirea, prietenia si dragostea, in primul rind inainte de conceptie, in timpul vietii intrauterine si al nasterii.
Optimismul este molipsitor
Cercetarile psihologice dezvaluie ca optimismul deschide toate usile in viata. Oamenii optimisti isi gasesc cu usurinta slujbe, au mai mult succes la sexul opus, reusesc mai repede sa-si atinga scopurile pe care si le propun si sint mai simpatizati de catre cei din jur. Sa fii optimist nu-i chiar simplu cind toate ti se asaza in cale de-andoaselea! Dar, daca intelegi ca pesimismul, ingrijorarea, teama, deprimarea sau nefericirea nu-ti asaza o statuie in Piata Revolutiei, merita... sa schimbi macazul in mod deliberat. Exista oameni care se distreaza pe seama dramelor proprii, ori au inspiratia si intelepciunea extraordinara de a cauta in rau partea buna si-n drama un drum catre reusita. Firea omeneasca este optimista prin esenta. Chiar daca pruncul vine pe lume plingind, plinsul lui este semnul Vietii. Optimismul se diminueaza, uneori pina la disparitie, de indata ce omul incepe sa treaca viata, lucrurile si intimplarile prin firul judecatii mentale. Mintea intuneca optimismul si, prin aceasta, abate fiinta umana de la firea sa. Un simplu "nu pot", "nu am cutare lucru", "nu sint iubit", "nu cistig niciodata ce-mi doresc" bulverseaza firea si ne abate de la viata.
Optimismul sprijina viata. Emana bucurie si speranta, iar in fata bucuriei usile... lumii se deschid in mod magic. Optimistul nu este nelinistit pentru trecut, nici ingrijorat pentru viitor decit in mod trecator; el gusta clipa prezenta si clipa il inalta prin energia pe care el o extrage intuitiv din ea. Clipa prezenta este viata si viata il sprijina pe acela care o traieste acum, cu bucurie. Nu de putine ori vedem cite-un magazin gol-golut sau cite-o circiuma... pustie, asezate linga alt magazin sau alta circiuma la care oamenii se inghesuie. Lipsa entuziasmului si a optimismului cuiva atrage pustietatea, pe cind inversul lor... atrage pasii tuturor. Apoi, ne place enorm sa ne aflam in compania persoanelor care zimbesc, se bucura, a celor care emana optimism si bunavointa, cum ne infioara gindul de a intilni pe cineva care se vaicareste continuu. Cercetatorii au constatat ca optimismul este si molipsitor; in preajma unui om optimist si placut, devenim optimisti si placuti. Ne simtim inaripati, ca si cum o mare dragoste ar fi dat buzna peste noi. Optimistii ocupa cele mai bune slujbe - ne spun psihologii si sint intotdeauna cotati ca cei mai buni profesionisti. Optimistul nu-si permite prea mult sa se scufunde in "butoiul cu melancolie", nici sa ramina cu ochii pironiti in tavan, unde isi vede meritele nerecunoscute. Optimistul nu cedeaza impresiilor negative ale celor din jur, pentru ca instinctul sau il sprijina in intelegerea faptului ca lumea inconjuratoare isi exprima propria minte de cite ori exprima... o opinie. El crede in reusita si reusitele il urmeaza. El spera si speranta ii da aripi. El crede si credinta ii da dreptate. Fiinta umana nu este condamnata la negativitate si suferinta, caci ea are in fiecare clipa sansa de a-i da vietii o interpretare optimista. Modul in care interpretam tot ce ni se intimpla este cheia alegerii in viata si cheia care incuie sau descuie drumul catre tot ce-i mai bun sau mai rau pentru noi. A fi optimist este o alegere inteleapta, care devine automatism (deci energie inconstienta). In orice situatie am fi, optimismul ne ajuta s-o depasim cu intelepciune si sa-i atenuam forta atunci cind nu-i chiar ceea ce ne dorim.
Cind iubesti in secret
In fata dragostei, mintea ramine... "muta". Gesturile pe care vrei sa le faci se suspenda in aer si ramin acolo, nefacute, nevazute si neauzite de nimeni. Ai vrea sa vorbesti, dar cuvintele se opresc de la sine, de parca... n-ar fi nevoie de ele! Ai vrea sa gindesti, dar gindurile... se pierd intr-un infinit in care mintea insasi dispare, pentru ca tu - cel ce iubesti acum, sa te trezesti doar in starea pura de iubire, in care cel ce iubeste si cel iubit devin unul si acelasi. Dorintele tale launtrice, rasucite pe mii de fete si-n ceasuri sau nopti fara sfirsit, aluneca in interior ca niste gramezi de flacari, ce nu se pot aprinde in exprimare. Cind iubesti... in secret, dragostea musteste in tine, se face un soi de vin tare, apoi te ameteste, te acapareaza si te mustruluieste pentru ca... o ascunzi. Iubesti in secret si-n launtrul acestei chinuitoare, dar minunate iubiri te simti aparat, dar si... blocat. Te simti liber, dar si in ferecat in cusca emotiilor si a gindurilor tale.
Frica de respingere iese tiptil din tine, pentru a-ti dezvalui spaimele din trecutele tale iubiri si scenariul de respingere pe care l-ai fabricat in launtrul tau cu femeile sau cu barbatii de odinioara. Ai crezut in respingere, ai ajuns in frica. Dar tocmai frica te impinge spre capetele fara sfirsit ale dragostei, unde natura ta interioara te invata... sa iubesti. Iubirea secreta ii daruieste posesorului ei un fel de pelerinaj inedit catre cetatile de aur ale sufletului, prin care au fost ridicate baricade, ziduri fara capatii, frici, orori interioare de toate soiurile, dar si stele stralucitoare, lumini fara seaman, sperante si iluzii. Totul apare si dispare magic doar gindindu-te la fiinta iubita. Ea nu este o nimfa, ori... o regina, niciun cavaler stelar, or un personaj din basme, dar sufletul tau il aseaza pe un asemenea piedestal doar pentru a-si confirma lui insusi "eu iubesc!". "Eu iubesc" este esenta iubirii secrete si esenta oricarei iubiri care ramine... doar iubire. Iubirea secreta se trezeste in fata incapacitatii de a se exprima pe sine, a fricii de a se spune, de a se dezgoli, de a se afla in adevar. Poate si pentru ca frica de adevar este la fel de mare ca si frica de moarte. Inconstientul omenesc piteste in adincuri adevarurile neplacute, ca si pe acelea mistuitor de minunate pentru ca fiecare se poate tranforma in opusul sau. In fata frumusetii visate si a dorintei implinite, omul se poate comporta ca o statuie fascinata. Dar... statuie. Nu poti exprima dragostea pentru ca ai putea astepta... reversul ei. Si atunci te consumi in clipe de extaz si de tristete, pentru a ramine perplex si complet imobilizat in fata faptelor. Gindurile nerostite devin fapte neinfaptuite. Si acolo unde nu este infaptuire, dragostea se mistuie in inchipuire, iar curajul se consuma in mintea curajosului indragostit. Cei doi se iubesc in unul; acela ce iubeste... in secret. Daca gura s-ar despletici, frica ar disparea ca o naluca si, de dragul dragostei, ai indura... orice raspuns. Caci frica de raspunsul negativ te suspenda in iubirile secrete si frica de a fi respins iti sugruma vorbele... Dar aceasta inseamna ca dragostea depinde de celalalt si daca-i asa... poti decide sa depinda doar de tine. Caci numai aceasta-i realitatea.
Cine este acela care ne arata mereu ca STIE?
Misterul existentei ne invaluie mereu, iar noi - in plina stare de efervescenta a inteligentei si a dezvoltarii - sintem ca niste nou-nascuti care abia au invatat..cinci cuvinte! Noile descoperiri ale stiintei ne demonstreaza cit de putin cunoastem despre Universul in care traim, parca spre a confirma dezvaluirea inteleptilor:"Stiu ca nu stiu!" A "sti ca nu stii" devine emblema intelepciunii si a curajului, emblema smereniei si momentul crucial in care cunoasterea te dezleaga de iluzia cunoasterii. Clipa in care Egoul omenesc isi apleaca fruntea si momentul in care Hristos le spala picioarele apostolilor este o reprezentare simbolica a cunoasterii ca ..nu cunosti si a recunoasterii unei puteri in fata careia marimea ta se diminueaza pina la inexistenta. De indata ce inteleptul isi recunoaste iluzia si cind poate striga cu voce tare "stiu ca nu stiu", se trezeste in el inocenta copilului si puterea sa de a privi lumea cu uimire. Obiectele lumii devin ceea ce sint, pur si simplu, si nu au nevoie de o explicatie pentru a fi! Caci inteleptul stie acum ca prin cunoastere i s-a revelat necunoasterea si prin ..stiinta I s-a aratat nestiinta..
Iata de ce lumea are nevoie de stiinta, de cercetare, de cautare, de raspunsuri si de incapatinarea de a investiga Universul, incepind de la celula si terminind cu ..stelele cerului. Stiinta serveste omul si-n viata sa de zi cu zi; ea se afla in spitale, sub forma de aparate performante, capabile sa descopere bolile, sub forma de medicamente, ori de medici...iscusiti. Stiinta se afla in televizorul nostru, in ziarul pe care il citim, in computerul la care lucram, pe strada, in autobuze, in masini, in orice ne inconjoara. Viata de zi cu zi n-ar fi atit de comoda pe cit este fara ca stiinta sa fi avansat, sa fi facut descoperiri remarcabile si stralucite! Dar, tot stiinta descopera ca "poate vedea doar cinci la suta din Univers", ori ca omul foloseste doar 10 la suta din creierul sau. Atunci, cum sa cunosti intregul cind il poti percepe doar cu o particica de creier? Cum sa stii ca o mina este o mina daca vezi numai un... deget? Inteleptul intelege si stie ca vede numai degetul. Inocenta se naste prin cunoastere, iar constiinta existentei lui Dumnezeu este posibila, dar si remarcabila atunci cind se naste prin cunoastere. Unii il cunosc pe Dumnezeu prin credinta, iar altii..prin cercetare. Si, prin oricare dintre aceste mijloace a incercat omul sa cunoasca,"stie ca nu stie"! Daca am privi, insa, cerul intr-o noapte cu stele, am cunoaste imediat ca nu stim ce vedem. Nu stim ce face o celula in corpul nostru si, daca prin "cercetare" am ajuns sa stim aproximativ, tot nu stim..de unde are celula capacitatile acestea si ce forta este aceea care i-a dat inteligenta de a lucra cu atita precizie.Numai inteligenta celulei de a procesa o substanta antiinflamatoare, ori un antibiotic... un miracol! Caci, daca in corp natura nu pune in miscare toate fortele ei, nici un medic n-ar putea sa se laude cu vreo vindecare. Si, cine ar putea sa manince macar o saminta, daca in corp nu ar fi o inteligenta care.."stie" ce sa faca de cite ori o inghitim? Si, daca noi "stim ca nu stim", cine este acela care - totusi - ne arata in fiecare clipa ca "STIE"?
Succesul apare cind cineva crede ca-l poti avea
"Ce iese din gura vine din inima si aceea spurca pe om. Caci din inima ies gindurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om"(Matei-"Lucrurile care spurca pe om"). Doar citind aceste spuse ale lui Iisus si ne dam seama ca-n ele se ascunde o Lege a Mentalului, una care ne creeaza realitatea vietii de zi, una prin care ne cream realitatea proprie, dar si pe a celor din jurul nostru. Ceea ce spunem nu este inofensiv. Ce spunem "spurca" sau "mingiie", intoxica sau da viata. Cum cuvintele nu se transforma imediat in fapte si intimplari (si Slava Domnului ca nu se intimpla astfel), omul este adesea incapabil sa inteleaga puterea ce se ascunde in cuvintele sale. Puterea de a programa sau deprograma un alt om sau pe sine sta in cuvintele ce ne ies din gura, caci - asa cum spune Iisus - ele vin din inima, iar in inima se piteste forta noastra creatoare. Birfa - aparent inofensiva si inocenta, ca si obiceiul de a ne plinge de toti si de toate, sint instrumente puternice prin intermediul carora perpetuam tot ce nu vrem, toata rautatea si invidia, gelozia si suferinta, atit in vietile noastre, cit si in vietile celor din jurul nostru.
Gindind binele propriu si binele altui om, ne programam pe noi insine pentru a experimenta binele si il programam pe celalalt pentru binele din viata sa. Noi experimentam continuu puterea cuvintelor, dar nu ne place sa vedem ce facem si nu avem interesul de a vedea, caci "vederea" ne impinge spre efortul de a ne schimba radical comportamentul, gindirea si prioritatile vietii. Daca am privi o persoana despre care gindim ca nu este prea inteligenta, frumoasa, buna sau capabila sa faca lucruri minunate, am vedea ca gindirea noastra se obiectiveaza. Cind se intilneste cu noi, persoana aceasta se imbraca sui, nu este in stare sa scoata cinci cuvinte, arata ca un soldat dupa razboi si zapaceste tot ce-i pica in mina. Am fi surprinsi sa aflam, insa, ca aceeasi persoana devine foarte frumoasa cind se intilneste cu iubitul ei si indeminatica in toate privintele in locuinta sa. Am fi surprinsi sa intelegem ca o persoana neindeminatica in casa in care locuieste este teribil de apreciata la locul de munca. Cum se poate ca acelasi om sa fie atit de diferit in situatii diferite si in prezenta unor oameni diferiti? Cum stiinta a descoperit, "observatorul modifica obiectul observat", asa incit obiectul observat devine asa cum il percepe observatorul. In spatele oamenilor de succes sta cite-o persoana care are incredere deplina in capacitatile si calitatile lor. Credinta unei femei, a unei mame, a unui sot, a unui iubit aduc succesul altui om, pentru ca increderea programeaza omul pentru succes. Neincrederea, indoiala, suspiciunea, impresiile negative, mereu critice, gelozia, invidia, rautatea mentala ne autoprogrameaza dezastruos si determina, in plus, destinul omului pe care il vedem astfel. Tot Iisus a spus ca "prin cuvintele noastre ne salvam si tot prin ele ne osindim". Cind intelegem ca "ii osindim si pe altii" prin negativitatea noastra mentala si avem puterea sa-i determinam, atunci vom fi responsabili si vom cauta sa vedem mai mult ce putem aprecia la oameni, decit ce putem dezaprecia.
Programarea mintii celorlalti
Slabiciunile pe care le avem - fie lene, fie tendinta de a fi deprimati, fie un viciu oarecare sau sentimentul sa nu putem reusi ori sintem incapabili de a face un lucru anume - trebuie examinate cu cea mai taioasa atentie. Examinarea atenta si decizia de a ne simti diferit si a depasi orice situatie prin care trecem, apoi a actiona in sprijinul iesirii noastre din starea in care ne aflam sint primii pasi "constienti" pe care ii facem pentru a ne modifica situatia. De ce este, oare, atit de important sa ne examinam starile de suferinta sau de esec? Pentru ca acestea pot proveni din programarile pe care "ceilalti" ni le fac, fara a fi constienti. Cind ne gindim la un om sau vorbim despre el, cream un program care il poate afecta. Cind mai multi oameni vorbesc despre acelasi om si se gindesc la el, programul poate deveni atit de puternic, incit omul se poate rataci complet si se poate trezi actionind ca o marioneta. Din nefericire, oricare dintre noi este sau poate fi si victima acestor tipuri de programare. Inofensivele birfe sau observatii taioase si - zicem noi - rationale si concerte la adresa unui om il pot programa pe acesta in sensul in care... birfim sau observam. Acum, sa nu ne imaginam ca traim intr-un univers aflat in degringolada si la cheremul oricui ar zice acum: "Aha, deci pot sa ma gindesc la cutare cit mai rau posibil si raul va da peste el, spre satisfactia mea"! Asa ceva nu este posibil, fara ca tu insuti sa nu devii apoi victima acestei programari. Visatorii de acest tip trebuie sa stie ca "ceea ce ii faci altuia, tie iti faci in acelasi timp". Noi nu vedem in mod limpede cum lucreaza aceste programe, dar cu totii stim ca exisa ceea ce numim inconstient, ca exista un inconstient individual si unul colectiv si ca acest inconstient contine informatii. Cind ne trezim coplesiti de tendinte suparatoare, de deprimari puternice, de deziluzie, ori de tendinta de a abandona dorinta de a trai, bucuria, starile minunate ale vietii, trebuie sa ne mobilizam pentru a le depasi. Ele vin in mintile noastre ca ginduri si trairi personale, dar pot proveni din programarile colective inregistrate in inconstient. Aceasta pentru ca noi nu cunoastem cum functionam si, in mareata noastra inconstienta, vorbim, gindim si facem ce ne trece prin cap. Sa fim cit se poate de constienti. Fara a fi constienti ca putem depasi orice problema de viata, ne lasam condusi de programele pe care altii ni le fac, observind cu patima, gindind si vorbind cu implicare emotionala. Sfirsim, astfel, prin a face jocurile celor care ne cred incompetenti, slabi, rai, prosti, lenesi, rau-intentionati sau nefericiti si prin a trai exact aceste stari, care se vor reflecta apoi in vietile noastre ca situatii dificile si probleme. Stiind ca altii ne pot programa, nu-i o solutie ca pina miine - cind vom continua sa vorbim despre programare - sa ne cuprinda frica ori sa cautam vinovatii. Frica si vinovatia sau judecata sint tocmai instrumentele prin care aceste programe de suferinta ne manipuleaza si devin operationale in viata de zi cu zi.
Bun sau Rau prin Vointa Divina
Un proverb spune ca "Beleaua apare cind ti-e lumea mai draga". Tocmai in clipa in care te simti un parinte mai bun, vine copilul si-ti trage cu tifla:"Nu esti bun. Cind eram mic, nu mi-ai cumparat cutare lucru. Nu m-ai iubit destul, nu mi-ai dat destul. Am fost un copil nefericit". Sau vine nevasta si zice: "Esti un barbat rau. Nu m-ai ajutat in cutare moment, nu esti bun si nu ma iubesti". Se mai poate intimpla ca, atunci cind te simti mai bine, sa apara o rubedenie nevoiasa, ori bolnava, un sef nervos, ori situatie de viata care-ti taie aripile si-ti zice: "Nu esti capabil, nu faci cit trebuie, nu-i indeajuns... ce faci"... Si noi toti, fara nici o exceptie ( acestea sint trairi pe care le au si presedintii, le-au avut si iluminatii, si cersetorii si regii), trecem prin procesul caderii din Rai direct in fundul Iadului. Acolo ne simtim vinovati pina si de faptul ca ne-am nascut, sau cautam vreun vinovat in afara noastra, ca sa nu ajungem la fundul sacului cu disperare. Daca altul este vinovat, ne simtim mai bine pentru o vreme, ne energizam putin, mai aminam momentul recunoasterii propriei vinovatii. Omul se naste nevinovat, dar programul de vinovatie, existent in inconstientul colectiv, se declanseaza automat, in relatia cu lumea. Problema fundamentala a vinovatiei se leaga de credinta noastra ca "sintem aceia care facem realitatea"... Noi muncim, noi crestem copii, noi ii dam fericirea altei persoane, noi putem muta muntii. Pentru ca ii putem lua copilului adidasi sau masina, ne impaunam imediat ca "noi am facut aceste lucruri"... Si, daca miine copilul spune "Nu l-ai facut pe celalalt lucru", instantaneu se va ivi vinovatia. Daca noi am facut un lucru bun, tot noi n-am facut alt lucru care ar fi fost bun si, pentru aceasta, sintem vinovati. Sau am avut un comportament care a fost rau si iarasi sintem vinovati. Sau ne-am miniat pe altul si iarasi sintem... vinovati. Omul din noi se agata cu disperare de ceea ce face pentru a-si confirma ca-i bun si descopera apoi, cu inocenta, ca n-a fost bun. El isi atribuie, astfel, puterea de a fi atorul actiunilor in viata sa, iar aceasta este o lucrare prin care el... se preface ca nu-l vede pe Dumnezeu. El ii spune lui Dumnezeu: "Eu sint un tata bun, prin propria mea putere" si de aceea vine apoi copilul - cu argumente zdrobitoare, pentru a-l face constient de limitele sale. Puterea de a fi bun si puterea de a face un lucru bun, oricare ar fi el, ne este data prin Vointa Divina. Este evident ca exista pe lume milioane de oameni cu o inteligenta sclipitoare, dar numai unii dintre ei ajung..., acolo unde pot manifesta aceasta inteligenta. Altii esueaza intr-un mod surprinzator, iar noi spunem atunci ca "n-au avut noroc"... In realitate, fiinta umana are nevoie urgenta de a-si vindeca sentimentul de vinovatie. Iar vindecarea la acest nivel poate fi facuta in mod autentic prin intelegerea faptului ca "puterea divina face prin tine"... Stiind aceasta, nu-ti mai pica parul si zimbetul cind copilul iti argumenteaza "esti vinovat"... Tu intentionezi binele tuturor si, in baza acestei intentii, vei face intotdeauna ceea ce este bine. Si vei sti ca nu tu ai facut, ci prin tine s-a facut. Aceasta iti va lua povara si te va ajuta sa... cunosti lumina care te insoteste in aceasta viata la fiecare pas, fie ca vrei sau nu, fie ca stii sau nu...
Stai printre oameni fericiti atunci cind esti disperat
Fiecare moment in care te bucuri sau apreciezi, multumesti, admiri, binecuvintezi, rizi sau iubesti iti da putere si viata. Fiecare clipa in care poti... sa te simti bine in interiorul tau inseamna... o ora sau un an de viata mai mult, si nu doar pentru tine insuti, cit si pentru cei ce traiesc in preajma ta. Orice fel de criza ar trece prin existenta ta de zi cu zi, oricit de dezastruoasa s-ar prezenta o situatie, amintes-te-ti ca nu atit straduinta ta imediata de a o rezolva este remediul, cit puterea ta de a gasi energie. De a te simti mai bine. De a intrezari in interior speranta si puterea de a depasi situatia ta. Poti simti adesea cum vine la tine cite-o stare de deprimare, cum apare din senin cite-un plins, ori cite-o stare de lipsa de speranta. Ai experienta aparitiei acestor trairi, carora pare ca nu te poti sustrage. Ele vin din senin sau pe fondul unor situatii de viata si, traindu-le, iti dai seama de puterea lor. Dar nu stii ca s-ar putea sa le fi strins in tine de-a lungul timpului. Si nu stii ca s-ar putea sa le fi creat in colaborare cu cei din jurul tau. Si, poate ca nu-i important sa stii decit simplul fapt ca si inversul acelei trairi poate fi - de asemenea - creat prin dorinta si decizia ta ferma de a o face. Insista intotdeauna sa-ti pastrezi speranta si sa-ti afirmi puterea de a depasi dificultatile vietii. Insista in puterea ta de a accepta ca viata contine o serie de evenimente prin care treci, fie ca vrei sau nu. Nu te multumi si nu te consola cu ceea ce se intimpla in realitate, cu ceea ce este evident, clar si fara dubiu in realitatea ta dureroasa. Du-te in interiorul tau si spune-ti: "Pot face acest lucru, chiar daca pare ca totul sade pe dos." Afirma-ti puterea de a depasi esecul, ori realitatea dureroasa, spune-i "da" reusitei de a trece peste orice s-ar intimpla... Caci din acest "da" iti extragi apoi energia, puterea, bucuria de a trai si puterea fantastica de a depasi obstacolele in viata. In acelasi timp, transmiti aceste stari de spirit celor din jurul tau. Fiecare mic cuvintat care te bucura, ori te face sa te simti mai fericit trebuie spus atunci cind... pare ca te-a prins din toate partile suferinta. Orice mica emotie pozitiva inseamna inca o clipa, o zi sau un an de viata si inca... o biluta la gramada de energie de care ai nevoie pentru a invinge obstacolele din viitor. Mobilizeaza-te intotdeauna pozitiv. Cind esti deprimat si strins cu usa de o situatie de viata, nu te scufunda in depresia ta si nu-ti plinge prea mult de mila, caci prin aceasta... iti iei singur puterea. Du-te pe strada, intr-un parc, acolo unde sint oameni fericiti, copii fara griji, fiinte care se bucura... Bucuria este contagioasa. Orice stare umana este contagioasa. Ca sa poti trai printre oameni disperati si deprimati trebuie sa fii atit de mult fericit incit sa devina si ei fericiti, ori sa devii la fel de disperat ca si ei. Tine minte: orice bucurie pe care o simti, orice apreciere, orice moment de iubire, orice stare de bine sint... ca gramezile de aur pentru tine si pentru lumea din jur. Ele inseamna viata, energie, constiinta inal-ta si puterea de a trai, orice s-ar prabusi imprejur. Si, cind esti profund tulburat de vreo problema de viata, trebuie sa lucrezi intens cu tine pentru a gasi motive de bucurie. Acesta este adevaratul dar al tau pentru viata.
Cel care `face` cind vrei tu... daca vrea El
Te gindesti la un om drag si te trezesti ca... el iti da un telefon. Mintea coace o propozitie si vezi consternat cum cel din fata ta... o rosteste... Vrei un lucru si... in ziua urmatoare vine un om si ti-l aduce. Te gindesti ca nu ai un lucru... si el... nu este si nu vine nici in ruptul capului. Iti trece prin minte ca suferi si... parca toate din jur iti alimenteaza suferinta. Ce sint, oare, toate acestea si cum se intimpla? Cine este "acela" care trimite gindul tau la sute sau la mii de kilometri distanta, in afara oricarei vointe personale? In afara oricarui control al tau... Cum face "gindul tau" sa ajunga in acelasi timp in capul altuia si cum face iubirea din sufletul tau sa ajunga in inima altuia? Nu stii. Dar poti vedea ca se intimpla. Nu stie nici stiinta, nici intelepciunea, nici toata cunoasterea acestei lumi. Dar ceea ce se intimpla in experienta noastra directa este... un fapt obiectiv. Si singurul care ne poate conduce catre adevar. Caci adevarul nu reprezinta ceea ce spunem ca este, cit ceea ce este confirmat de experienta.
Este limpede ca tu gindesti, tu alegi si ... altcineva face. Este limpede - de asemenea - ca tu poti gindi si gindurile altuia. Caci, de vreme ce unul te suna cind te gindesti la el, este absolut limpede si clar ca lumina zilei ca acelasi gind... circula prin doua capete diferite, fara ca tu sa faci ceva in acest sens. Fara ca tu sa stai cu ochii atintiti intr-o luminare, fara sa te concentrezi si fara sa vrei anume ca lucrul acela sa se intimple. Se poate chiar sa constati ca tehnicile omenesti, precum concentrarea sau vointa nu... fac gindurile sa se miste in sensul in care te concentrezi sau vrei. Puterea care transporta informatiile dintr-un cap in altul si dintr-o fiinta in alta o face... cind vrei tu daca "vrea ea"... Si umanitatea n-a descoperit, inca, de ce nu vrea uneori si de ce vrea alteori. Ceea ce este important pentru tine se refera la a observa si a cunoaste existenta puterii care misca lumea cu adevarat. Apoi, a intelege ca, pentru ca puterea aceasta sa miste gindurile, sentimentele si emotiile tale in sensul implinirii si al vietii, este necesar sa fii constient. Sa fii treaz. Sa-ti alegi gindurile si trairile interioare care... accepta si iubesc viata. Iar atunci cind ele nu sint chiar asa de minunate pe cit ai vrea sa fie, aminteste-ti ca... tu poti gindi si gindurile altora, cum altii le pot gindi pe ale tale. Nu prin puterea ta vin la tine gindurile celor din jur. Nu prin vointa ta vin si pleaca ele. Asa incit fii constient de "cel ce ti le trimite" prin puterea sa si cere-I cu tot sufletul si cu toata credinta... ginduri de iubire. Fii constient de nevinovatia ta in ce priveste gindurile si emotiile pe care le simti, dar si de responsabilitatea ta de a cere sa simti si sa gindesti tot ce sprijina viata. Fii de un real ajutor fiintelor, lucrurilor, naturii, lumii intregi prin fiecare alegere interioara si aminteste-ti ca, de cite ori gindesti, alte capete receptioneaza gindurile tale. Cum se intimpla si invers. Nu judeca ce auzi cum mintea, ori cu sufletul, ci roaga-l pe acela care misca mintea si sufletele sa... te lumineze si sa te calauzeasca spre cele mai inalte valori ale existentei.
Daca toti am admira aceeasi legatura de patrunjel
La piata vedem ca sint tarabagii cu zecile, care vind acelasi zarzavat, acelasi tip de struguri sau... aceleasi portocale. In lume sint mii de ingineri chimisti, milioane de contabili, sute si zeci de mii de activitati asemanatoare. Daca tarabagiul ar zice, plin de naduf si apatie: "Ce rost are sa mai vind patrunjel, de vreme ce sint atitia care vind patrunjel? Eu n-o sa vind nimic, nu am nimic special de vindut, asa ca... mai bine stau acasa?" Si, daca tinarul care face o facultate de economie s-ar speria in fata milioanelor de contabili existenti pe Terra? Probabil ca ar fi pe lume un vaiet si un plinset nemaivazut, o stare cu mult mai jalnica decit aceea care-si fitiie fesele acum pe toate drumurile. In multe capete apar renuntarea, apatia, deziluzia si credinta ca "nu pot" face un lucru pentru ca multi altii fac acelasi lucru. Dar, cum bine observam si la piata, unul isi infofoleste patrunjelul in canafi de morcovi, altul face legatura mai consistenta... Unul ii pune radacina de pastirnac la cingatoare si altul... are grija ca patrunjelul sa fie mereu proaspat... Si fiecare vinzator isi va atrage cumparatorul sau...
Important este sa nu renuntam la a face un lucru, doar pentru ca multi altii fac acelasi lucru. Mintea care lucreaza constructiv se gindeste: "Ia sa vad, pot gasi un mot mai ieftin, mai bun, o infloritura mai atractiva, ceva care sa fie altfel decit a celorlalti, ca sa-mi vind marfa?" Mintea care gindeste, inventeaza. Si mintea care cauta, gaseste solutii. Fuga de concurenta, apatia, izolarea, credinta ca altii sint mai inspirati, mai destepti sau mai buni decit noi ne strivesc aripile si ne imping in gropi pe care le putem evita prin cautare... Prin speranta. Prin gindire. Prin inventivitate. Prin dorinta de a da ceva mai bun sau ceva... mai motat decit altul. Sentimentele pozitive si curajul de a iesi cu taraba la piata sint primele conditii pentru acela care... vrea sa vinda. Care vrea sa cistige. O persoana singura nu poate intilni perechea ideala stind intre patru pereti. Un cintaret nu poate deveni vedeta in vreme ce se ascunde dupa talentul sau nefructificat si neapreciat. Ca sa vinzi ceea ce ai, mai intii trebuie sa iesi... cu produsul in vazul lumii. Sa stii ca te vei intilni pe drum cu unii care strimba dispretuitor din nas, cu altii indiferenti la minunatia pe care o aduci pe piata, cu unii care n-au bani sa le cumpere, cu unii care nu indraznesc sau cu unii obisnuiti sa cumpere altceva. Accepta existenta tuturor prototipurilor psihologice si... nu-ti pierde energia, privind la reactiile lor, ghidate de obisnuinte, de calitatea mintii, a intelectului, a sufletului, de o mie si unul de factori. Asa cum tu vrei sa dai ceva, exista si unul pregatit sa primeasca ce ai de dat. Indrazneste doar sa mergi mai departe, apreciaza in mod corect viata si accepta... ca nu exista cineva care sa fi avut succes, crezind ca lumea trebuie sa fie "standard". Ca toti trebuie sa admire patrunjelul tau. Priveste cu ingaduinta spre toate opiniile si ramii decis sa scoti in lume ceea ce ai de scos. Aceasta alunga apatia, indiferenta, stresul, indiferenta si dorinta ta de a fi unic in ceea ce faci. Daca toti am admira o singura legatura de patrunjel, am vrea s
Inapoi la Prima pagina !!
